Dimineața pe plajă


– Poate că ar fi trebuit să-mi fi plăcut luna august. Ultima lună de vară, nopțile încep să nu mai fie atât de călduroase, orașul e pustiu…
– Anul ăsta a fost altfel, zise ea.
– Anul ăsta multe lucruri au fost altfel, spuse el fără s-o privească.
Mergeau pe malul mării. Soarele nu răsărise încă, dar cerul înroșit anunța apariția soarelui.
– Crezi că o să mai plouă azi? zise ea
– Crezi că mă mai interesează asta?
Ea zâmbi. Apoi făcu câțiva pași repezi după care se opri în fața lui. Vântul de dimineață îi adusese câteva șuvițe peste față. Ea duse șuvițele după ureche, de parcă ar fi vrut să se asigure că el îi vede zâmbetul. El se oprise și o privea absent.
– Parcă nu te-ai bucura că suntem aici pe plajă, zise ea.
– Să mă bucur că sunt cu tine aici și apoi nu o să …
Ea îi puse degetele pe buze de parcă ar fi vrut să oprească acele cuvinte ce vroiau să iasă. De aceea cuvintele îî rămaseră ca un gust amar în gură. Și chiar dacă el înghiți în sec, nu putu să scape de acel gust.
– De ce voi aveți nevoie mereu de clarificări? zise ea. De ce trebuie să explici totul? Crezi că totul se poate pune în cuvinte? Uite, zise ea făcând câțiva pași desculță spre mare. Cum poți să pui în cuvinte valul care vine încet și-mi atinge piciorul și apoi revine în mare? Cum poți să pui în cuvinte fiorul pe care l-a simțit piciorul meu atins de val și regretul ce-l va simți când valul va pleca?
– Tu simți cu picioarele? zise el zâmbind pentru prima oară.
– Eu simt cu tot corpul meu, zise ea.
Ea atinse încet cu degetele obrazul lui. El se înfioră un pic. Ea zâmbi și apoi se îndepărtă fără să se mai întoarcă spre el. El o privi până dispăru, apoi o porni spre restaurantul de la marginea plajei.
– O cafea, zise el când intră în restaurant. Fata de la bar îi dădu cafeaua zâmbindu-i. El luă cafeaua fără să vadă zâmbetul fetei.

– Știi, zise mai târziu fata de la bar unei prietene, de ceva vreme mi se  întâmplă ceva ciudat: dimineața vine mereu un tip pe plajă. Face câțiva pași apoi se oprește și privește marea. Apoi intră în restaurant și-mi cere o cafea și gustă din ea înainte ca să ajungă la o masă. Apoi răsare soarele.
– Și ce ai impresia că soarele îl așteaptă să guste din cafea ca să răsară?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s