Singur


Vine un moment în care realizez că sunt singur. Nu pentru că cineva m-ar fi respins, izolat, ci pentru că undeva, în interiorul meu descopăr că nu mai sunt la fel.

Mă simt ca un spectator într-o sală de film. Acolo toți sunt conectați la acțiunea de pe ecran. Și așa am fost și eu până în acel moment în care un zgomot, un gest sau poate o simplă sclipire m-au smuls din acțiunea de pe ecran. Atunci am observat că ecranul are margini, că dincolo de aceste margini e întuneric, că în sală sunt și alți spectatori. Și pe fețele lor am văzut tensiunea, emoțiile filmului de pe ecran. Știu că degeaba aș încerca să le spun: hei, e doar un film, acolo sunt actori care au fost plătiți, actori care după ce au terminat filmul s-au dus acasă așa cum vă veți duce și voi. Filmul ăsta e doar ceva cu care să vă ocupați timpul… Și totuși nu fac asta pentru că știu că dacă aș încerca să le spun aceste mici adevăruri, altcineva va spune: dacă nu înțelegi acțiunea, mai bine taci. Așa că prefer să tac înainte de a mi se spune asta. Și deodată vine întrebarea: de ce oare nu ies de aici? Iar după această întrebare nu-mi rămâne decât să mă ridic, să nu bag în seamă murmurele dezaprobatoare. Am ieșit afară. Merg pe un trotuar și privesc cerul traversat de zborul lin al unui corb.

Atunci încep să mă simt singur.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s