Tânărul [Ora de dirigenție (r)]


Cineva mă apucă de mână spunându-mi:
– Haideți încet să ne ridicăm: E periculos aici.
L-am privit pe acel tânăr și nu înțelegeam ce vrea să-mi spună. Totuși am prins mâna lui, ce o întinsese către mine, și m-am ridicat. Tânărul mă privea atent.
– Știți unde sunteți? mă întrebă el.
– Nu știu. Trebuia să merg la piață, i-am zis.
– Știți unde locuiți?
– La un bloc lângă Cora.
– Sunteți destul de departe de acolo. Ce ați pățit?
Atunci am dus mâna la cap. Apoi am privit degetele pe care era un pic de sânge. Nu reușeam să-mi amintesc ce mi se întâmplase. Plecasem spre piață și…
– Haideți să ne suim, zise deodată tânărul arătându-mi spre tramvaiul ce venise în stație. Vă duc eu acasă.
Mă prinse cu grijă de mână și mă ajută să mă sui în tramvai. Văzând un loc pe scaun, tânărul îmi făcu semn să mă așez. Deodată o femeie ce stătea în fața mea mă întrebă:
– Ce ați pățit?
Tânărul nu mă lăsă să răspund și zise repede:
– Nu știe cum a ajuns aici, zise el … Nu e beat.
Probabil văzând cum mă privește femeia a simțit nevoia acestei completări. Îmi amintește de băiatul meu. Alexandru. „Ce o să faci tu acolo?” îl întrebasem când mi-a zis că pleacă. „Ceea ce nu pot face aici!” a zis el un pic nervos. Aș fi vrut să-i fi zis să rămână cu noi, că problemele nu se rezolvă fugind. Sau poate eu eram problema lui.
– Vă simțiți bine? mă întrebă tânărul.
– Mă doare un pic capul… Aici, am zis eu punând mâna la cap acolo unde mai era probabil un pic de sânge. Dar mă simt mai bine. Ar să dau un telefon acasă să nu se îngrijoreze soția.
– Poate vine ea să vă ia, spuse femeia.
– Nu poate. E bolnavă în pat și de asta am plecat la piață să caut niște medicamente.
Am dus mâna la pardesiu căutând mobilul. Dar buzunarul era gol. Tânărul mă apucă ușor de mână și-mi spuse:
– Lăsați, o să-l găsiți. Hai să coborâm.
– Ce să găsească? am auzit femeia spunând. I l-au furat. Păi dacă l-a pus în buzunarul exterior. Hoții ori fi văzut apoi i-au dat una în cap și i-au luat mobilul.
– Pleci viu de acasă și ajungi mort, mai spuse cineva.
Tânărul era nervos și probabil vroia să zică ceva, dar l-am prins de mână și i-am zis încet:
– Lăsați: sunt și ei îngrijorați.
Am coborât în stație și aveam impresia că toți oamenii se uitau după noi. Ne-am așezat pe o bancă.
– Știți numărul de telefon de acasă? întrebă deodată tânărul.
Am dus mâna la buzunarul interior și am scos portofelul. Prin teancul de bancnote am găsit foaia cu numărul de mobil al soției.
– Puneți la loc portofelul să nu vadă cineva banii! aproape strigă tânărul.
– Gata, l-am găsit, i-am zis zâmbind.
I-am dat foaia tânărului. El o luă, scoase mobilul lui și formă numărul. Apoi îmi întinse mobilul să vorbesc. Când am auzit vocea soției m-am liniștit.

Reamintesc că acel (r) din titlu arată faptul că această povestire este reluată dintr-un alt unghi față de postarea inițială. Prima formă a postării o puteți citi aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s