Dimineața prefectului

SIGHISOARADeschise ușa. Privi prin cameră de parcă ar fi căutat ceva. Biroul din lemn de cireș părea gol. Deobicei era plin de hârtii, de cărți. Acum pe birou rămăsese doar scrumiera. De parcă asta ar fi așteptat, prefectul se îndreptă spre birou și scutură scrumul de la țigare în scrumieră. Privi scrumiera zâmbind. Pe marginea scrumierei era sculptată o femeie ce-și alungise corpul gol pe una din margini. „Romi să nu-mi aduci asta în casă” spusese ea când văzuse scrumiera pe biroul lui. „Dar e artă, dragă” zisese el. „Lasă arta asta aici la birou”, spusese ea scurt. El nu insistase.

Prefectul stinse țigarea în scrumieră. Scoase pachetul de țigări dintr-un buzunar interior. Fără să privească pachetul, mai scoase o țigare. Apoi merse la fereastră și privi râul. „Mâine el va curge, dar eu nu voi mai fi aici. Apoi va veni toamna, copacii vor rămâne fără frunze, va veni iarna și… cine știe unde voi fi eu atunci.”
– Domnule prefect, să chem șoferul?
Prefectul se întoarse. Privi secretara câteva clipe de parcă nu ar fi recunoscut-o. Apoi își aprinse țigarea și înainte să tragă primul fum spuse:
– Nu. Nu e nevoie. Am să merg pe jos până la gară.

***

La ora aceea peronul era aproape pustiu.

– Ne pare rău că plecați, zise deodată secretara.
Prefectul o privi serios.
– Și mie îmi pare rău, zise deodată prefectul. Dar nu-mi pare rău că plec. Pentru altceva îmi pare rău.
– Pentru ce? întrebă secretara.
Prefectul nu-i răspunse. Își aprinse o țigare și începu să fumeze. Privi să vadă dacă vine trenul. Undeva în zare se vedea locomotiva ce se apropia încet. Atunci prefectul spuse:
– Știi, odată s-au întâlnit un păun cu un corb. Și au început să se certe. Corbul spunea că el e mai frumos, păunul arăta penele pentru a demonstra că el e mai frumos. Pentru că nu ajungeau la nici un rezultat s-au hotărât ca primul animal întâlnit să fie judecător în această problemă. Iar cel ce câștigă să scoată ochii celui care pierde. Și cum mergeau ei pe drum s-au întâlnit cu un bou. Boul i-a privit cu atenție și după câteva clipe a spus: corbul e mai frumos. Nici nu a terminat bine noul să dea verdictul că corbul a sărit la păun să-i smulgă ochii. Păunul începu să plângă. „De ce plângi”, strigă corbul. „Nu așa ne-a fost învoiala?”
Trenul intră în gară. Prefectul se opri din povestit. Văzu ușile deschizându-se. Când primii călători au coborât continuă:
– Nu plâng pentru că am pierdut, a zis păunul. Plâng pentru că ne-a judecat un bou.
Prefectul se întoarse zâmbind spre secretară. O privi un pic, apoi își aranjă pălăria pe cap și o porni spre tren. Urcă, se întoarse spre secretară și îi zâmbi din nou. Cu o smucitură puternică trenul plecă. Prefectul privi peronul îndepărtându-se ducând orașul departe de tren.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s