ca o frunză …


A venit din nou vremea în care mă întreb dacă nu cumva eu sunt cel ce greșește. Dacă nu cumva eu sunt cel care e inadaptabil. Și mă opresc la cuvântul inadaptabil. A te adapta care e din același registru cu a fi ca lumea. Trăiesc într-o societate, printre reguli cu care, chiar dacă nu sunt de acord, trebuie mai mult decât să mă obișnuiesc: trebuie să le respect, să le aplic. Văd lumea cum se rinocerizează în jurul meu și mi-e teamă să nu ajung si eu rinocer. Ce înseamnă de fapt a fi rinocer? Să împungi cu cornu tot ce-ți stă în față, să ai pielea groasă ca o scoarță și să nu simți nimic. Dar pentru că regulile sunt date de majoritate încep să mă întreb dacă nu cumva rinocerita nu e o manifestare a umanului. Dacă nu cumva eu sunt cel care nu am înțeles adevărata definiție a umanismului.

Toate aceste gânduri mă duc spre ideea că aș fi într-o criză. Și gândindu-mă la acest lucru, îmi dau seama că acest cuvânt, „criză”, și-a pierdut din forță, aproape că nu mai e folosit așa cum era folosit acum câțiva ani. Și asta nu pentru că s-ar fi întreptat lucrurile, ci pentru că un lucru care durează mai mult, devine obișnuință, așa cum vara ne obișnuim cu ideea că e cald, că transpirăm, așa cum mi-aș spune că mai e până îmbătrânesc și mă trezesc într-o zi în oglindă cu fața unui om bătrân pe care nu-l mai recunosc. Dar pentru că, acolo în oglindă, acel bătrân mă imită în fiecare mișcare, îmi dau seama că sunt eu.

Sau poate e doar o stare proastă pe care o am, pentru că a venit toamna și frunzele nu au început să cadă prin parcuri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s