Privirea


„Aș fi putut fi dintr-o altă țară. Dintr-o țară cu munți înalți care ies direct din mare. Țară fără câmpii, fără dealuri adică fără forme de relief intermediare. Vara m-aș fi dus la munte la o căsuță dincolo de o pădure. Desigur din când în când aș fi coborât la mare pentru un pic de plajă și un pic de baie în mare. În rest m-aș fi plimbat prin pădurea răcoroasă, gândindu-mă cu un oarecare regret la cei ascunși prin apartamente cu aerul condiționat la maxim. Odată cu venirea toamnei aș fi coborât la casa ce aș fi avut-o pe malul mării.”
– Hai mă! zise Olga. Mă lași cu chestii din astea! Pe vremuri scriai mai bine.
– Pe vremuri …, zise Adam gânditor.
– Ce-i cu tine? zise Olga privindu-l serioasă.
– Poate că uneori obosesc.
– Cine te-a obosit dragă, fără să știu eu? zise ea zâmbind.
Adam zâmbi și el.
– Știi bine că înafară de tine nu mai e nimeni, zise el.
– Dacă aș ști asta nu aș ști bine, ci aș ști rău, zise Olga. Poate vrei să spui înafară de mine și de Eva.
Adam făcu ochii mari. Apoi înghiți în sec. Olga râse.
– Ce drăguț ești!… Acum știi și tu cum se simt elevii tăi când îi prinzi cu tema nefăcută… Nu te mai simți obosit?
– Nu, zise Adam ca și cum ar fi tușit.
– Tu ce credeai? continuă Olga. Ne știm de prea mult timp ca să mă poți păcăli.
– Nu ești supărată? întrebă Adam.
– Acum chiar ești amuzant. Tu nu mă cunoști chiar deloc. Sutn foarte supărată… Când am venit la tine aveam de gând să-ți fac o scenă, să strig, să te acuz. Apoi mi-am dat seama că e prea puțin. Și m-am gândit la altceva.
– Ce ai de gând să faci? zise Adam făcând ochii mari.
– Nimic. Dacă te-aș umili, dacă ți-aș fi făcut o scenă ai mai fi avut posibilitatea să fii și tu un pic victimă. Așa eu voi rămâne victima, tu vei fi ticălosul. De fiecare dată când ne vom vedea, va fi suficient să te privesc, iar imaginația ta bogată va pune acea privire a mea în cuvinte.

după câteva zile, dar nu prea multe…

Adam mergea prin parc, era foarte toamnă și frunzele cădeau în jurul lui. Deodată simți ceva ca o arsură în piept. Ridică ochii și o văzu pe Olga la bratul unui bărbat. Bărbatul îi povestea ceva, iar Olga râdea. O clipă în mijlocul acelui râs, ea-și îndreptase privirea spre Adam. Adam închise ochii și oftă. Dar era prea târziu, văzuse că Olga îl privise, văzu acea privire care pornise imaginația lui bogată și plină de regrete.

Anunțuri

Un gând despre „Privirea

  1. Pingback: Explicația ascunsă în covor | "DEMDECE"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s