Cele 10 (I)

m_eliadeExistă zilele acestea pe facebook acea provocare prin care trebuie să scrii o listă cu zece cărți. Dincolo de trufia de a arăta cât aș putea fi de inteligent pentru că citesc cărți, nu prea înțeleg rostul acestei „provocări”. Am să încerc, totuși, să scriu această listă mai jos, introducând un element nou: voi explica un pic alegerile. Ordinea prezentării acestor cărți va fi o ordine cronologică. În această listă voi pune acele cărți care au schimbat ceva în mine.

Mi-au plăcut întotdeauna bibliotecile. Rafturile pline de cărți, rafturi între care mă simțeam în siguranță. Bibliotecara era o femeie drăguță cu care discutam despre cărțile pe care le citeam în școala primară. Totuși din acea perioadă nu mi-a rămas nici o carte importantă (poate doar titlul unei povestiri: „Lăsați peștișorul să zboare”). Prima carte care m-a furat din această lume a fost Winetou. Eram undeva la țară și în fiecare după amiază citeam, mai corect-zis trăiam acele aventuri. Poate că expresiile de genul „moșule” or fi fost influențate și de numele personajelor din această carte: Old Surehand, Old Shatterhand.

Abia prin clasa a noua am ajuns la o a doua carte care m-a impresionat, care a deschis o alta lume: Love story a lui Eric Segal. Am citit-o într-o după-amiază și, pentru prima oară (de fapt ultima oară) aproape am plâns la finalul cărții. Deși am mai avut ocazia, nu am recitit această carte.

Până în clasa a 11-a citeam un pic la întâmplare. Apoi am început să citesc cărți de care auzisem,d e care povesteau prietenii mei (nu prea aveam dușmani pe atunci). Așa am ajuns la Darul lui Humboldt a lui Saul Bellow. Apoi am descoperit în biblitoteca de acasă Război și pace a lui Tolstoi și cu această carte a început seria rusească a lecturilor. Nuvelele lui Gogol, Frații Karamazov – Dostoievski. Din nuvelele lui Gogol cel mai mult m-a impresionat „Portretul”. Tema compromisului în artă. După ’89 am regăsit această carte. Nu mică mi-a fost surpriza atunci atunci când am descoperit că aproape jumătate din povestire fusese cenzurată (partea în care e descrisă povestea realizării portretului).

Apropo de aceste cenzurări care au mutilat sensul unor cărți, cea mai ciudată experiență a fost cu cartea lui Ernesto Sabato – Abaddon Exterminatorul. Am citit această carte înainte de ’89. La cenzură dispăruseră din carte toate referirile la Dumnezeu, sfinți rămânând doar lucrurile negative („partea întunecată”) Astfel cartea a reprezentat, pentru mine, o primă întâlnire cu o stare depresivă. Abia prin ’96 am avut ocazia să citesc versiunea franceză a cărții (necenzurată desigur) și atunci am văzut alternanța dintre cele două părți și am înțeles cu adevărat mesajul cărții.

Un loc aparte în lecturile mele l-a avut Mircea Eliade. Citisem prin clasa a 8-a Domnișoara Cristina, dar nu-mi plăcuse (îmi dăduse senzația de sufocare). Prin liceu am descoperit Nuntă în cer pe care am citi-o într-o seară. Tot în aceeași carte era și Maitreyi. Deși toți o lăudau, nu mi-a plăcut. Apoi prin clasa 11-a a apărut În curte la Dionis o culegere de povestiri ale lui Mircea Eliade. Citeam în fiecare seară, iar după ce am terminat cartea am făcut pasiune pentru România interbelică. De aceea am ajuns la Mihail Sebastian – Orașul cu salcâmiAccidentul.

Nu am să pun în această listă Sf. Scriptură (Biblia), pentru că aceasta consider că este (mult) mai mult decât o lectură. De fapt în această listă nu voi pune nici una din cărțile citite pe această temă.

Ar mai fi și alte cărți care cred că m-au influențat foarte mult, dar despre acestea (poate) voi scrie într-o altă postare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s