Explicația ascunsă în covor


– Nu te înțeleg, zise Matei.
Adam continua să privească pe fereastră. Dincolo de geamul ferestrei se vedea un castan. O parte din frunzele copacului erau uscate, iar deasupra, castanul, avea câteva inflorescențe. Adam nu ar fi putut spune de ce îi plăcea castanul. Poate pentru că simțea că există, la un anumit nivel, o legătură între el și acel copac.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
– Ce e cu tine, Adam? zise din nou Matei.
– La ce te referi? zise Adam luându-și privirea de pe fereastră.
– Mă refer la faza cu Olga, zise Matei după care trase și o înjurătură.
Adam tresări. Îl privi pe Matei cu atenție, apoi zâmbi.
– Chiar vrei să mă enervezi? aproape strigă Matei.
– Știi bine că nu-mi plac înjurăturile gratuite, zise Adam.
– Atunci dă-mi niște bani pentru fiecare înjurătură. Și așa văd că-ți place să joci rolul de fraier, să te lași păcălit.
– Deci te referi la Olga. Nu înțelegi de ce am mințit-o?
– Băi ești nebun! strigă Matei. Vrei să spui că nu era nimic între tine și Eva?
– Între mine și Eva sunt foarte multe acum. Foarte multe diferențe. A fost o vreme în care nu a fost nimic între noi.
Amintirea trupului gol al Evei îi fulgeră mintea și Adam zâmbi. Apoi și-o aminti pe Eva la restaurant cu acel bărbat. Adam stătea la o altă masă așteptând. Nu știa că ceea ce aștepta era apariția neașteptată a Evei la brațul acelui bărbat.
– Și nu puteai să-i spui Olgăi că nu mai e nimic între tine și Eva? îi întrerupse gândurile Matei.
– Nu. Pentru că dincolo de cuvintele telenovelice ale Olgăi, era de fapt o plictiseală. Se plictisise de mine și vroia „să-mi dea papucii”, dar nu vroia s-o facă într-un mod brutal. Și, mai ales nu vroia să fie călăul. Trebuia să-mi găsească o vină. Oricât ar fi de dură, într-o despărțire, femeia se vrea victimă.
– Iar tu băiat bun te-ai sacrificat …
– Nu, îl întrerupse Adam. Adevărul e că și eu obosisem. Viața cu Olga era prea …
și aici Adam se opri un pic privind covorul de parcă în modelul acestuia se ascunsese expresia potrivită. Numai că Adam nu reuși s-o descopere, așa că rămase tăcut. Matei îl privi concentrat și, după câteva clipe zise:
– Hai că ești prost!

p.s. Titlul poeziei din această postare e „Necuvintele” – Nichita Stănescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s