Terapie

Astăzi vreau să scriu despre o problemă pe care am întâlnit-o destul de des. Am s-o formulez așa cum am auzit-o exprimată de diferiți prieteni în cursul diferitelor discuții: Când eu am fost adolescent nu am mers la psiholog și nu am auzit pe alții care să meargă la terapie. Înainte de a analiza această afirmație am să fac câteva observații. Observația 1: nu sunt psiholog. Observația 2: Ca adolescent nu „am fost la psiholog” (am cunoscut un psiholog la un cenaclu literar).

Să începem: „Când am fost eu adolescent” – aceste cuvinte sunt cele de la care ar trebui să pornim. Adolescența trăită până în 1989 e altfel decât adolescența ce este trăită acum. Și nu mă refer la computere, la internet, la smartphone-uri sau alte device-uri sau oportunități actuale. Adolescența trăită atunci (până în 1989) se desfășura în condițiile unei societăți în care „nu spui ce gândești și nu gândești ce spui„. Societatea aceea, indiferent ce ar spune nostalgicii de acum, era o societate a (auto)controlului, o societate în care Partidul gândea pentru toți (și spunând asta încep să-i înțeleg pe nostalgici).

După 1989 societatea a început trecerea printr-o tranziție (prelungită) în care nimeni nu mai gândește pentru nimeni, în care lucrurile nu mai sunt atât de clare, în care oamenii ajung să spună și ce gândesc și ce nu gândesc (sau ceea ce au gândit alții). În această nouă lume, desprinși de constrângerile unui sistem centralizat, am început să descoperim ce înseamnă responsabilitățile, ce înseamnă nesiguranța unui viitor, altfel spus am început să înțelegem dezavantajele libertății. Altfel spus de la un drum liniar am descoperit cele trei (sau poate mai multe) dimensiuni ale libertății. Dacă aceste nesiguranțe, aceste probleme sunt atât de dificile pentru noi ca adulți, cum sunt ele receptate de adolescenți? La lipsa lor de experiență, lucrurile de care află pe diferitele canale de (dez)informare fac ca nesiguranța specifică vârstei să se amplifice. Iar modelele care li se oferă, pentru cei mai mulți dintre adolescenți, sunt de neacceptat. De aceea apare dorința lor de a căuta un sfătuitor imparțial (=psiholog) pentru a-și clarifica problemele.

p.s. desigur, se pot scrie mult mai multe despre această temă, dar nu tratarea exhaustivă a acestui subiect a fost scopul acestei postări. Ca profesor ofer alternative, variante, nu dau verdicte. Alegerea (și chiar refuzul alegerii) aparține aceluia ce receptează ceea ce doresc să transmit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s