Când am ieșit din parc tocmai se însera (II)


continuare din postarea anterioară…

– Bine. Poate ai dreptate, spuse Ida. Nu numărul e problema. Dar explică-mi de ce trebuie să încerci să nu dormi? Ce vrei să dovedești cu asta și, mai ales cui vrei să dovedești că nu o să dormi 45 de ore? Cine o să te vadă?
– Eu. Eu mă văd și e de ajuns, i-am zis.
Ida aruncă chiștocul. Apoi îl strivi cu vârful pantofului. Pantofii ei albi. (Calul alb se apropie încet de polițistul care stătea supărat pe bordură. Când calul de apropie mai mult, polițistul sări, încercând să prindă calul de căpăstru. Calul feri capul, după care o luă la fugă)
– Ida tu ești virgină? am întrebat-o repede de parcă mi-ar fi fost teamă că nu o să am curajul să termin întrebarea.
– Ia mai du-te …, zise ea.
– Unde?
Ea întoarse capul spre mine. Mă privi încruntată după care aproape strigă:
– Știi tu! Toți sunteți la fel! Toți numai la asta vă gândiți!
Apoi ea se ridică și o porni furioasă pe alee. În urma ei rămase un parfum de frezii.
– Du-te mă după ea, zise un bărbat ce ne privise cu atenție de pe o bancă de dincolo de alee.
– N-are rost, i-am zis.
– Are mă, că ea vrea.
– Da, dar nu vreau eu.
Bărbatul se ridică nervos de pe bancă și porni în direcția opusă locului spre care plecase Ida.
Orice poate fi un simbol: chiar și acest parc în care nu mai fusesem de când eram în clasa a opta. Atunci stăteam pe o bancă cu Chiriac și discutam despre cum va fi, să zicem, peste patru ani. Nu cred că atunci mi-aș fi putut închipui că o să stau pe bancă cu Ida și s-o întreb. Și ea să nu-mi răspundă. Dar o fi? … Ce-mi pasă mie? Treaba ei.
Am privit ceasul: au trecut 35 de ore. Acum e momentul cel mai greu. Mai aveam puțin de așteptat, arătasem că pot rezista. La urma-urmei ce înseamnă 10 ore pe lângă 35? Și vorba Idei: cui ajută asta? Jocului. Orice joc trebuie terminat, trebuie dus până la capăt așa cum am dat telefon părinților și le-am zis că nu mai merg la liceu, că am terminat cu compromisurile, cu regulile lor.
– Chiar nu-ți pasă de taică-tu, care și așa are probleme la servici? zisese mama.
– Ăsta e un șantaj inutil, îi zisesem.
– Chiar nu ești în stare să termini liceul? intervenise tatăl.
– Nu. Liceul se termină și fără mine, i-am zis dar nu cred că a mai auzit pentru că închisese telefonul.
A nu dormi 45 de ore mi se pare o bagatelă pe lângă această discuție. Mă uit la ceas și văd că e șapte seara. O pornesc spre petrecerea Kirei fără să mă mai gândesc ce va fi mâine.

ianuarie 1991

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s