revenire

Sunt momente în care singura opțiune e să mergi mai departe. Departe de o anumită zi, departe de un anumit loc. Și de o parte rămân acele întâmplări ca niște amintiri neverosimile, iar de partea cealaltă exiști ca un prezent care nu (mai) doare. Te trezești dimineața și te miri că e dimineață, că pe stradă merg oameni ce nu știu (și poate nici nu vor să știe) de ceea ce ți s-a întâmplat. Și privindu-i cum merg atât de preocupați, începi să te întrebi: Ce s-a întâmplat de fapt? Care din faptele care se întâmplă fac ca lucrurile să iasă dintr-o matcă, trenul să iasă de pe o șină, mâna care trecea peste luciul apei să se afunde în acea apă? Imagini ca niște comparații îți vin în minte și ai fi vrut ca să nu se fi întâmplat nimic. Și, într-adevăr, nimic nu s-a întâmplat pentru că s-a întâmplat în schimb un ceva. Apoi ceva-ul se îndepărtează, iar tu rămâi privind în urma lui. Apoi dispare și urma lui ceva și observi că pe drum sunt doar cioburi. Le culegi, cu grijă să nu te tai. Printre ele îți regăsești zâmbetul, viața și încă ceva pe care nu-l poți defini. Iei aceste trei lucruri găsite și o (re)pornești pe drumul din care te-ai oprit când s-a întâmplat. Și, cu o oarecare uimire, descoperi că ai (re)început să mergi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s