cu o lună înainte …


Cum se face că mereu îmi plac mai mult cele scrise acum un an decât cele ce le scriu acum? Cum se face că mereu trecutul pare mai bun decât prezentul, decât clipele ce au umplut cenușiu acestui prezent? Acest prezent care în cele din urmă se va vărsa în trecut? Atâtea întrebări care și-au pierdut răspunsurile, așa cum încep să simt că mi-am pierdut tinerețea pe când alergam către un țel care părea important atunci și nesemnificativ acum. Gust din deșertăciunea acestor zile ca un om sătul la o masă într-un restaurant. Mănânc din deșertăciune pentru că am plătit, pentru că era în meniu sau pentru că așa face toată lumea? Nu știu așa cum multe lucruri nu le știu. Iar cât timp nu știam că nu le știu nu era nici o problemă, problemele au început să apară odată cu întrebările, care, ca picăturile unei ploi începute pe neașteptate, au început să cadă din cerul neîmplinirilor mele. Aș fi vrut să fi fost altfel, așa cum doream să fiu în altă parte atunci când mergeam seara pe străzi pustii. Dar în acea altă parte ajungeau doar gândurile mele, dorințele mele. Și dintr-o dată simt oboseala, mă simt obosit ca la sfârșitul unei petreceri de la care lumea începe să plece, petrecere de la care nu vreau să plec pentru că încă nu am gustat desertul. Iar ca neliniștea mea să fie completă o întrebare mă sâcâie: Dacă nu e nici un desert?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s