Taxe și impozite


Adam se trezise de dimineață. Bău cafeaua. După un timp era pe stradă. Pas după pas, zi după zi, problemă după problemă de rezolvat. Deși știa că a rezolva o problemă înseamnă a lăsa loc pentru alta. Adam se uită la ceas. Apoi privi de-a lungul străzii. Văzu microbuzul. Îi făcu semn, dar microbuzul nu se opri. Adam făcu o grimasă de om nemulțumit.
– Probabil că era prea plin, zise fata din fața lui.
– Probabil o să merg pe jos, zise Adam.
– Până unde mergi? întrebă fata.
Atunci Adam o privi cu atenție. Ea îi zâmbi.
– Nu mă dau la tine, dacă la asta te gândești, zise ea.
– Să înțeleg că ai o pasiune citirea gândurilor celor din jurul tău, zise Adam.
– Și asta. Mergem?
Stilul ei direct îl amuza pe Adam.
– Dacă te-ai uitat după microbuz și nu după tramvai e clar că vrei să ajungi până în Voluntari.
– Cred că ar trebui să fiu atent la ce gândesc, zise Adam.
– Gândurile alea nu mă interesează, spuse fata devenind brusc serioasă.
– Deci mergem? zise Adam un pic jenat (dar nu foarte mult).
Fata o porni tăcută pe trotuar. Adam o urma la fel de tăcut.
– Știi, zise ea deodată brusc înveselită, eu sunt la liceu așa cum probabil ai bănuit până acum. Azi am chiulit pentru că nu am chef de mutrele colegilor, iar de profesori ce să mai vorbesc. Și tu ai mutră de profesor, zise ea întorcându-se spre Adam.
– Am fost.
– Și acum? întrebă ea.
– Acum merg pe stradă cu tine și-mi dau seama că nici măcar nu știu cum te cheamă.
– Pe mine nu mă cheamă nimeni.
– Poate aș putea eu să te chem, zise Adam zâmbind.
– Și dacă o să vin…
– Păi nu, o întrerupse Adam. Mi-ar plăcea să te chem așa cum chemi pe cineva, ceva,  care știi că nu poate veni.
– Și atunci ce rost are să chemi?
– Abia atunci are rost, zise Adam. Chemi știind că nu poți avea, dar chemarea e ca și cum ai avea o parte mică din acel ceva.
Fata se opri brusc și-l privi pe Adam în ochi.
– Ce fel de profesor ai fost tu?
– De matematică, zise Adam.
– Dacă aș avea un prof ca tine, poate că mi-ar fi plăcut matematica. Uite, am ajuns, zise ea oprindu-se în fața unei clădiri.
Adam se opri și el. Văzu scris pe ușă, „Taxe și impozite”.
– Deja mă uimești, zise Adam.
– Nu trebuie să fii mirat domnule fost profesor de matematică. Dosarul pe care-l ții în mână are coperta transparentă și am văzut cererea.
– Încă puțin și ajungeam să cred faza cu citirea gândurilor.
Fata râse.
– Hai pa, fost-profesore, zise fata și vru să plece.
– Stai, stai, zise Adam. Nu mi-ai spus cum te cheamă.
– Nici nu o să-ți spun.
– Și atunci cum o să te chem? întrebă Adam.
– Fata de la taxe și impozite. Astfel de fiecare dată când vei merge să-ți plătești taxele, ai să-ți aduci aminte de mine, zise ea după care-și continuă drumul.
Adam o privi un pic cum se îndepărtează, apoi zâmbi. Când vru să intre în clădire se opri. Pe ușă scria. „Azi nu se lucrează cu publicul. Suntem la ședință”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s