Zăpada de octombrie


Ningea cu fulgi mari. Adam se oprise în fața unei vitrine și privea absent perechile de pantofi expuse. Câte oare din acestea vor fi cumpărate, purtate? O pereche de ghetuțe maro cu toc mediu, îi atrăsese atenția. Parcă vedea această pereche stând pe un raft în magazin. Adriana trecând prin fața raftului, se oprește, privește ghetuțele de parcă s-ar aștepta ca acestea să-i vorbească. Ghetuțele însă vor rămâne tăcute și timide pe raft. Adriana ar fi zâmbit luă ghetuța dreaptă și o privi cu atenție, așa cum ar fi privit un bărbat în ochi pentru a vedea dacă spune adevărul (aici Adam simți un ușor sentiment de vină). Apoi Adriana s-ar fi așezat pe un taburet mic. S-ar fi descălțat și și-ar fi pus, cu grijă, piciorul în ghetuța luat de pe raft. Călcâiul ei coborând ușor până piciorul ei va  deveni una cu ghetuța. Apoi privirea ei s-ar îndrepta spre oglinda pusă la nivelul picioarelor.

– Dacă ai fi stat să privești așa la o vitrină de lenjerie de damă mi-aș fi făcut idei … Dar așa – te iert.
Adam se întoarse și o văzu pe Adriana. Zâmbi.
– Îmi pare bine că te văd. Mă gândeam cam cum ți-ar sta cu ghetuțele astea, zise el arătând spre perechea din vitrină.
Adriana examină cu privirea pentru câteva clipe, apoi dădu verdictul:
– Nu sunt genul meu.
– Deci nu-ți plac?
– Nu am spus că nu-mi plac, dar nu sunt genul meu. Sunt drăguțe, dar nu aș purta așa ceva… Ești amuzant Adam, zise ea.
– De ce?
– Te găsesc noaptea privind concentrat o vitrină cu pantofi de damă, iar, după ce-ți vorbesc, nu te miri că la 4 dimineața sunt singură pe stradă. Iar tot ce poți să mă întrebi după ce nu ne-am văzut de patru ani, este cum mi-ar sta cu o pereche de ghetuțe? Pe tine nu te poate mira nimic?
– În noaptea asta am învățat să nu mă mai mir de nimic.
– Dar ce s-a întâmplat în noaptea asta?
– M-am întâlnit cu Anca și am fost la un bar în Centrul Vechi să bem o cafea…
– Cu Anca? Te-ai întâlnit cu Anca, femeia care ți-a spus că nu te poate iubi?
– Da. Lasă-mă să termin ce am de spus.
– Promit să nu mai spun nimic, zise Adriana zâmbind.
– Deci am băut cafeaua și la un moment dat Anca a plecat. Pentru că era ora patru am dat ceasul înapoi, iar când am vrut să plătesc mi-am dat seama că de fapt fusesem singur. Apoi am ieșit în stradă și am văzut că ninge, deși suntem în octombrie. Apoi la ora patru, a doua oară când e patru în această noapte, apari tu după patru ani și …
– Și? zise Adriana privind-l zâmbind.
– Și mi-am dat seama fie că visez, fie că sunt într-o noapte în care mi se îndeplinesc anumite dorințe.
– Și ce crezi că se întâmplă de fapt? zise Adriana privindu-l fără să zâmbească.
– Ce importanță are? zise Adam. E noapte, ninsoarea s-a oprit, sunt cu tine și simt că se poate întâmpla orice.
– Orice? zise Adriana.
– Chiar și să porți ghetuțele maro, chiar dacă nu sunt genul tău.
Adriana privi ghetuțele maro din picioare.
– Sunt drăguțe și la urma-urmei ce nu aș face eu pentru tine ca să te văd zâmbind?
Apoi Adriana îl prinse de braț pe Adam și porniră prin zăpada de octombrie ca și cum ar fi ieșit din timp.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s