Început de noiembrie


E seară. Aș putea spune că timpul trece, dar de fapt am impresia că m-am suit în acest timp ca-ntr-un tren și văd pe fereastră cum zilele trec prin fața mea. Aștept să vină o gară în care să se oprească acest timp, aș vrea să am puterea să nu mai privesc pe fereastră, să nu mai aștept neașteptatul, neașteptabilul. Aș vrea să stau să citesc o carte, dar poate nu reușesc aceasta pentru că eu însumi am devenit personajul unei cărți pe care o scrie altcineva. Și dau paginile înapoi și recitesc zile trecute, întâmplări întâmplate demult ca și cum autorul cărții mele nu ar mai avea inspirație și nu ar ști ce să scrie despre mine. Revăd fotografii din trecut, refac scenarii – ce ar fi fost dacă, dar nu a fost să fie. Dar toate acestea nu sunt decât jocuri, menite să facă să treacă timpul, să facă timpul să se miște și odată cu el să mă mișc și eu, odată cu timpul să iasă din criză cel ce scrie povestea mea, pentru ca și eu să merg mai departe, cât mai deprate de zilele acestea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s