Despărțire

Există câte un lucru mic, așa ca o piatră în calea ta și acel lucru pare pus dinadins pentru a te împiedica de el. Și te gândești la existența acestui lucru mic de care s-au împiedicat gândurile tale și-ți dai seama că după această împiedicare gândurile cad, se sparg în mii și mii de cioburi. Încerci să le strângi, deși știi că cioburile nu se pot coase, ba chiar mai rău, cioburile pot zgâria, pot chiar să taie și să lase amintirile să tâșnească din mintea ta așa cum ar tâșni sângele dintr-o tăietură, așa cum lichidul sânge se transformă în pete maronii pe pământul gândurilor tale, așa cum se cicatrizează rănile, amintirile, gândurile. Din toate acestea rămâne o dorință nerostită, nerostibilă, care roade sufletul încet, așa cum, în fața unei stânci pe care nu poți urca, te mulțumești să scrijelești, să jelești scriind, câteva cuvinte care nu pot reda cele prin care ai trecut, cuvinte care nu-ți redau nimic (pentru că nu ți-au dat nimic la început). Și nu-ți rămâne decât să te lași mângâiat de ziua de azi, așa cum un val mângâie nisipul plajei, așa cum, și valul și plaja, știu că, după acea mângâiere, nu se vor mai revedea vreodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s