O manifestație


Am regăsit printre niște dosare mai vechi o serie de foi cu versiuni mai vechi ale povestirii „De ce eroii n-au murit în parcuri” (povestire ce am pus-o în prima culegere de schițe). În carte schița se termină după o discuție între Adam și un prieten. Într-o versiune mai veche mai erau încă două părți, la care am renunțat ulterior pentru că făcusem „alergie” la politică. Între timp „alergia” mi-a trecut sau mai corect-zis m-am obișnuit cu ea. Așa că voi pune cele 2 fragmente în următoarele două postări. În postarea de azi e descrierea unei manifestații de la începutul anilor ’90:

– Hai să mergem și noi acolo, zise Adriana.
– Ce să căutăm noi acolo? zise Adam un pic enervat.
– Acolo se scrie istorie, zise Adriana îngroșându-și vocea.
– Hai lasă-mă cu de astea că nu așa mă convingi, zise Adam ceva mai mult enervat.
– Deci nu vrei să-mi dai și mie o șansă? zise ea. Orice om are dreptul la o șansă, nu?
Adriana avea acea privire, acel mod de a spune din priviri ceva ce nu putea fi refuzat.
– Bine, zise Adam după un timp. Dar să știi că nu stăm mult.
Ieșiră de la metrou la Piața Victoriei și se opriră un pic când văzură mulțimea de oameni din Piață. Sus, pe un bloc, era o pancartă pe care scria  jos FSN, iar jos, la baza blocului era o altă pancartă pe care scria trăiască FSN. Ei se plimbau printre manifestanți, Adriana părea fascinată de mulțimea care striga. La un moment Adriana se smulse din mâna lui Adam fugind șpre un loc unde era mai multă lume.
– Ce faci Adam? auzi o voce în spatele lui.
Adam se întoarse și văzu colega de servici care ținea în mână o bucată de carton pe care scria Jos minciuna.
– Ce să fac? zise Adam după ce citi pancarta. Caut o prietenă.
– Succes Adam, zise femeia zâmbind. Cu greu poți să găsești o prietenă în ziua de azi, mai strigă ea în timp ce Adam se îndepărta.
După un timp Adam o văzu pe Adriana vorbind cu un reporter.
– De ce ați venit la acest miting? întrebă reporterul.
– Am venit să văd cum se scrie istoria, răspunse Adriana.
După ce reporterul se îndepărtă, Adam veni lângă Adriana și o întrebă:
– Ce vroia ăla de la tine?
– M-a văzut mai frumoasă și a venit să-mi pună întrebări.
– Faci mișto de mine, zise Adam.
– Hai nu fi supărat, zise ea. Hai sa mergem și noi într-unul din blocurile astea, să vedem manifestația de sus!
Poate că bloc era prea mult spus, pentru că se vedeau pilonii, pereții despărțitori, dar nu erau nici uși și nici ferestre. Doar moloz peste tot pe jos. Adam și Adriana ajunseră într-un balcon de unde se vedea mulțimea din piață. Totul părea ca-ntr-un spectacol: La un moment dat un grup începea să strige și restul îi asculta cu atenție. Apoi cei din grup tăceau și un alt grup din altă parte le răspundea.
– Hai acasă Adriana, zise deodată Adam. Când văd atâta lume dezlănțuită mi se face rău.
Adriana îl prinse de braț. Coborâră cu grijă treptele, ieșiră din blocul neterminat, traversară piața și intrară la metrou. În timp ce coborau pe scările rulante, vedeau cum urcă valuri, valuri de oameni ce strigau: veniți cu noi, frontul e cu noi. Ajunseră în stația de metrou, tăcuți, ținându-se de mână. Când veni metroul Adam spuse încet:
– Da, într-adevăr aici se scriu istorii. Sunt curios care o să rămână din ele.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s