Nescrierea


Ca și cum aș începe aceeași propoziție de mai multe ori, ca și cum aș termina aceeași zi de prea puține ori, ca și cum tastele nu mai fac să apară cuvinte pe monitor deși le-am apăsat. Să apeși pe o tastă și să nu apară nici o literă pe ecran e ca și cum ai striga intr-o cameră și nu s-ar auzi nici un sunet, ca și cum sunetele nu ar mai ieși din minte, ca și cum proprii neuroni le-ar trimite într-o altă dimensiune și alți neuroni ți-ar aduce liniște de care nu ai nevoie. Mi-amintesc că suntme în luna a zecea (octombrie a opta, noiembrie a noua și decembrie a zecea) și apoi ce va veni. Ce va fi iar? De fapt nu va fi un iar va un ianuarie. Această lună ianuarie nu e decît o combinație, o amestecare de litere provenite din sensuri nespuse.

Dar să revenim la luna aceasta, luna întrebărilor. De ce… mbrie? Luna în care poate că ar trebui să ne întrebăm ce am făcut anul acesta. Să ne întrebăm ce am fi putut face acest an. Să ne dăm seama cât de bine e că nu am făcut niște lucruri în anul care (aproape) a trecut.

Acum îmi dau seama de ciudățenia lui 31 decembrie. Deobicei la finalul unei etape, al unui lucru, al unui ceva ne întristăm un pic. Dar nu atunci când e vorba de sfârșitul anului. Atunci, ca la moartea unui dictator, sărim pe mormântul anului ce se termină, ne bucurăm de sfârșitul lui ca și cum nu l-am fi vrut să vină niciodată. Iar acest an se va refugia (poate) în amintirea noastră. Ca un fișier căruia i-am dat un save, pe care l-am salvat undeva (CD, DVD, usb) pentru ca să-l putem deschide atunci când vom avea nevoie și de fapt asta nu e decât o altă modalitate de a spune îmi pare bine că ne-am întâlnit și oricând ne vom revedea ne va face plăcere să ne vedem. Acel oricând pe care nu-l dorim să vină vreodată.

Poate că ar fi trebuit să fi scris acestea pe 31 decembrie. Dar în acest an m-am gândit să sar un pic în barca lui ce-ar fi dacă, să încep de acum, când de fapt nu e nici o bornă, nici o zi memorabilă (și de aceea să pot spera să uit această zi) și să fac o mică schimbare, să mișc ceva din jurul meu cu un centimetru sau chiar și cu un milimetru puțin mai într-o parte pentru a spera ca traiectoriile lucrurilor ce mă înconjoară să se schimbe și odată cu ele să mă schimb și eu.

O singură întrebare mă sâcâie: Dacă las fluturele să miște ușor din aripi la început de drum, nu se va isca o furtună la finalul drumului?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s