Calul eliberat

calAdam trecu strada. Și deodată a venit gândul. Nu știu de ce i-a venit acel gând. Poate gândul era în el de mult mult timp, poate gândul nu avusese curajul să se transforme în cuvinte. Poate nu faptul că a trecut strada a trezit gândul, ci poate gândul și-a găsit cuvintele, când Adam a văzut  calul la marginea drumului. Prima oară a fost o mirare – un cal alb în mijlocul orașului. Apoi și-a spus, poate e un simbol. Adam s-a apropiat de cal. Calul, deși era alb, avea o privire tristă. Sau lui Adam i s-a părut că privirea calului era tristă. Atunci își aminti de Adriana, de visul ei.
– Am avut un vis azi-noapte, i-a zis ea. Eram undeva într-un grajd și acolo erau niște cai albi mari, frumoși. Erau legați și deodată a apărut un dresor cu un bici în mână. La început mi-a fost teamă că m-ar putea vedea, dar mi-am dat seama că eu de fapt nu eram acolo. (toată schița poate fi citită aici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s