Despre (non)sensul cuvintelor

sensunicAcum cuvintele nu mai au sens (unic) sau poate chiar și noțiunea de sens (unic) s-a schimbat. Cuvintele se însoțesc cu gesturi, cu clipiri de ochi. Acești însoțitori sunt ceva mai mult decât o virgulă sub un s, care-l transformă în ș. Tot în școală mi se spunea că o metaforă s-a născut atunci când cineva nu a avut un cuvânt specific și a descris prin mai multe cuvinte un lucru. Acum însă procesul pare că se inversează. Nu mai dorim să descriem lucruri (poate pentru că nu le mai vedem), dar inventăm o serie de cuvinte specifice, incifrate. Cuvântul în sine începe să moară, cuvântul supraviețuiește doar prin reprezentanți.
Toate aceste gânduri mi-au venit atunci când, un prieten (cuvânt curat, folosit fără gesturi, fără clipiri din ochi), a văzut că am scris cuvântul „bătrân”.
– Nu e corect, mi-a zis.
– Și atunci cum trebuie să scriu? îl întreb.
– Vârstnic. Se consideră un pic jignitor să spui cuiva „bătrân”.
– De ce moșule? îl întreb.
Prietenul a zâmbit.
– Vezi, pe vremea noastră (și această expresie a spus-o un pic mai apăsat și zâmbind), când ți se spunea „moșule” era o formă de respect. Acum s-ar considera o jignire.

(pentru a citi toată postarea dați un clic aici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s