Parcul

hejAdam intră în parc. Se așeză pe o bancă. Poate era banca aceea de demult unde stătea cu Anca. Ea îi spusese s-o conducă acasă pentru că, normal, acolo pe bancă nu-i putea spune. Apoi ajunși în fața blocului unde locuia ea, ea i-a spus: nu te pot iubi. Atunci el ar fi vrut să creadă că nu auzise bine, dar de fapt simțise că asta se va întâmpla încă de când s-au ridicat de pe bancă. Ea avea o privire serioasă, un pic tristă, el nu știa ce să spună, așa că a spus, bine. Ea a râs, dar nu era râsul ei. Puteai să spui orice, numai asta nu, a mai zis ea. El a dat din cap jenat. Au mai tăcut un pic împreună. Apoi el a plecat să tacă singur. Mersese pe jos ca și cum drumul mergea sub picioarele lui, ca și cum era la vreo 5 centimetri de pământ, adică puțin mai sus pentru a nu deranja drumul ce se mișca sub picioarele lui.
Acum pe bancă, pe acea bancă își reaminti prima zi când o întâlnise pe Anca. El trecuse pe acolo, licean timid, ea pe bancă. El se oprise privind-o. La un moment dat ea a ridicat ochii spre el, l-a privit în ochi și i-a zis:
– Ori te așezi pe bancă, ori pleci. Mă irită să te văd stând acolo, în picioare!
Adam se întorsese, în spatele lui nu era nimeni, Anca a râs. Adam roși și mai tare.
– Scuze, mi-a amintit de o scena dintr-un film cu Chaplin, spuse ea după ce se opri din râs.

(pentru a citi toată postarea dați un clic aici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s