Într-o țară străină, toamna pe o bancă

anversAdriana stătea pe bancă ținând mâinile în buzunare. Adam privea frunzele de pe alee.
– Îmi pare bine că ne-am întâlnit, spuse ea deodată.
Apoi ea îl privi pe Adam în ochi și spuse:
– Ia uite ce ochișori ai!
Adam zâmbi amintindu-și de întâmplarea din școală.
– Mai rămâne să mă ciufulești ca atunci în clasa întâi, spuse după un timp Adam.
– Ești cam înalt ca să mai pot face asta, răspunse ea.
Apoi tăcerea se prelungește umplând aerul. După un timp, ca o lungă așteptare, Adriana spune:
– Nu ai putea să mai rămâi încă o zi?
– Vrei asta? spuse Adam zâmbind.
– Nu știu ce e cu mine… spun prostii… Normal că nu poți să mai rămâi – ai biletul de avion… De ce zâmbești?
– Nu cred că pe mine vrei să mă convingi. Eu aș putea mai rămân, aș putea să mai stau o zi. Dar ce ar mai fi o zi în plus? Peste o săptămână nici nu ai mai simți diferența.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s