Reîntâlnirea

compartimenttrenNoaptea se transformase în zi şi Adam deschise ochii încet şi se uită prin compartiment. Sunt în tren, își spuse el. Apoi se uită pe fereastră. Gara trecea încet prin fața ferestrei. Apoi privirea lui se urcă pe fereastră acolo unde, în depărtare, se vedea muntele. Să fi sus pe munte, vântul, zăpăda îţi intră în bocanci. Ciorapii uzi în bocanci uzi. Să urci cu gândul la ceaiul cald pe care ai putea să-l bei sus la cabană. Iar sus la cabană să bei ceaiul cu gândul că trebuie să cobori. Ce poate fi mai ciudat? Și de parcă cineva i-ar fi răspuns, Adam văzu cum uşa compartimentului se deschise. Eva îl privi în ochi. Imagine. Eva cea frumoasă deschide uşa compartimentului şi-l priveşte în ochi pe Adam. Ca şi atunci, acum gesturile se repetă. De fapt nu se repetă, ci doar rimează, pentru că nu mai au alţi spectatori.
După o uşoară ezitare, Eva se aşeză pe banchetă în faţa lui. Iar pe faţa lui probabil un zâmbet nătâng.
– Ce mai faci? întrebă ea serioasă.
Mergeam cu trenul şi te întâlnesc pe tine, gândi el, dar spuse:
– Bine, mă întorc acasă.
Parfumul ei, zâmbetul ei. Văzu pe stânga ei verigheta. Măritată. Şi în gară o aşteaptă soţul.
– Vii de departe? mai întrebă ea.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s