Am, dar nu vreau să-ți dau

cosmereÎn acea după-amiază Petru îşi aminti: «sunase la uşă, dincolo de uşă era ultima speranţă. Ultima şi cea din urmă. El i-a deschis şi l-a întrebat fără să-l lase să intre: „Ce vrei?”, „Am o problemă”, spusese Petru. „Ce problemă?”, „Am nevoie de nişte bani”. Tatăl atunci i-a zis încet: „Am, dar nu vreau să-ţi dau” şi a închis uşa».
Petru se opri în faţa vitrinei. Imaginea lui în vitrină. Arăta bine şi asta îi dădea un sentiment de siguranţă, aşa ca sentimentul că a fost tânăr, că a trecut printr-o situaţie dificilă şi, uite, s-a descurcat destul de bine. „Am, dar nu vreau să-ţi dau”, cuvinte ce-l urmăreau. «Tatăl i-a închis uşa în faţă. Fără s-o trântească, aşa de parcă i-ar fi părut rău. Sau poate aşa ar fi vrut Petru să creadă. Mai rămăsese puţin în faţa uşii închise. A oftat. Apoi, resemnat, a plecat».
Petru se opri în faţa tarabei şi ceru un măr. «Pe vremea când mergea la părinţi să ceară bani, ca să aibă cu ce să-şi întreţină familia, deci în acele zile Petru şi soţia lui, obişnuiau să iasă în oraş să-şi cumpere un măr din care să muşte pe rând amândoi. Apoi ea s-a săturat şi a plecat. „Oriunde, cu oricine care să nu-mi cumpere doar un măr pe zi. Vreau să cunosc şi altă viaţă”, zisese ea şi ieşi trântind uş

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s