Fragment

crasmaI-ar fi plăcut să fi spus – nu știu cum am revenit aici. Dar ar fi fost o minciună. Și nu minciuna il deranja, nu ar fi fost nici prima, nici(probabil) ultima oară) când ar fi spus o minciună. De fapt nu-l deranja nimic. Pur și simplu nu mai avea chef. Sau mai corect-zis, nu mai avea rost. Se simțea atât de jos, încât și mai josul ar fi fost ceva deosebit, ar fi fost ceva. Coborâse din autobuz. A lăsat geamantanul jos. În spatele lui autobuzul închise ușile și plecă. Nu simți nevoia sa se întoarcă, deși știa că acest autobuz reprezenta ultima lui legătură cu trecutul. Satul era pustiu. I-ar fi plăcut ca în stație să fi fost o bancă. S-ar fi așezat și s-ar fi gândit ce să facă. Stație. Zâmbi. Era de fapt un stâlp pe care cândva fusese o plăcuță. Acum nu mai era și stâlpul rămăsese neterminat. Peste un timp probabil că o să ia și stâlpul.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s