Ziua în care

ionghicaExistă momente care rimează. Așa cum vine versul întâi, îl trăiești ca prima oară. Apoi mai târziu, vine versul doi, dar asta o afli la final când simți rima.

Poate de aceea abia când Adam ieși din birou simți rima. De aceea poate nu simțea nici o emoție. Ar fi putut, de exemplu să-și amintească ceva de la începuturi. Începuturile însă erau din altă vreme, o altă vreme în care era un altul. Adam coborî scările, asta ar fi putut fi un simbol, dar nu l-a simțit așa. El ajunse în curte, dădu mâna cu un prieten, ce faci, bine, dar nu mă plâng îi spuse Adam. Prietenul râde. Apoi prietenul începe să îi spună ce multe lucruri are de făcut. Și tu? întreabă prietenul deodată. Eu plec, spune Adam. Prietenul râde, dă mâna, apoi pleacă, cine știe când se vor revedea. Adam ajunse în stradă și se uită în jur. Oamenii continuă să meargă pe trotuar, mașinile continuă să claxoneze pe stradă. Acum e momentul în care ar putea să se gândească la o imagine din copilăria lui, dar nu se gândi la asta. Porni pe drum, pas după pas. Sună telefonul. Adam privi la ecranul mobilului și respinse apelul. Și atunci își dădu seama de rima versului doi: era ca atunci când s-a terminat cu Olga:

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s