Mărţișorul

martisorExistă lucruri pe care le facem, pe care le considerăm normale, atât de normale încât aproape că nu le mai vedem. Așa ca și cum ar fi dispărut. Dar atunci când ele nu mai sunt la locul lor, simțim o lipsă nedefinită, nedefinibilă pentru că la început nu știm că au dispărut. Simțim că ne lipsește ceva. Și când ne dăm seama ce ne lipsește devenim triști.

Adam lăsă foaia pe masă. Nu mai știa când scrisese acestea. Era sigur că era de pe vremea când ochii lui nu erau obișnuiți cu monitorul, degetele lui nu deveniseră o prelungire a tastaturii. Cândva, în acea vreme când nu simțea nevoia să salveze, să dea un save din când în când.

Adam deschisese un sertar să caute un stick. Căutase toată casa și nu dăduse de acel stick. Apoi văzu sertarul și își spusese, hai să caut și în sertar. Deschisese sertarul, luă un plic de acolo și-l puse pe birou. Nu, stick-ul nu era nici în acest sertar. Adam rămase gânditor cu ochii pe plic. În joacă luase plicul și-l deschisese. Acolo era o foaie pe care și-a recunoscut scrisul. Scoase foaia și o duse cam la distanța care era între ochii lui și monitor.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s