greu

hardlifeDin nou deschid contul de pe wordpress ca să scriu. Efortul mi se pare din ce în ce mai mare. Totul începe să devină mai dificil. Lucrurile încep să se aglomereze și am impresia că nu voi mai ajunge la final(izare). Dar știu că va veni o zi în care toate se vor liniști. Așa cum te-ai trezi dimineața și ai vedea că după zilele ploioase a apărut soarele. Nu mai bate vântul, norii au plecat de pe cer. În minte chiar îmi voi spune: ieri pe vremea asta totul era atât de altfel încât părea veșnic.

De ce oare lucrurile din jurul nostru nu pot să dispară încet, așa ca un motor cu inerția mare, ca ventilatorul ce continuă să meargă chiar și după ce ai coborât din mașină.

De fapt mă simt obosit, dar mă gândeam că trebuie să scriu. Așa cum scriam unui prieten: trebuie să fac acel lucru, pentru acel lucru să nu mă facă pe mine. La ora asta până și Adam doarme.

Azi totul mi se pare dificil așa că voi asculta un cântec de pe vremea când și lucrurile complicate erau mai altfel:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s