rușine

clasaeleviDe multe ori am auzit când eram în școală aceste cuvinte:Nu ți-ar fi rușine. Nu întotdeauna la adresa mea. Însă reacția era mereu aceeași: Figura care privea fix pe cel (cea) care spunea asta, urmată de o reacție nervoasă a celui (celei) ce folosise expresia: Și te mai uiți și ca prostu la mine. Cu asta eram de acord, pentru că într-adevăr nu reușeam să înțeleg. Ceea ce s-ar fi putut traduce printr-o formă de prostie. Nu ți-ar fi rușine. Când eram în școală nu înțelegeam ce dorea să transmită acel mesaj:
1. nu ar fi trebuit să-mi fie rușine de ceea ce se întâmplase
2. dacă făcusem ceea ce făcusem, de acum încolo orice aș face ar fi fost mai puțin rău, deci nu ar trebui să-mi mai fie rușine de acum încolo de nimic.
3. inițial, nu ți-ar fi rușine, ar fi fost o întrebare, dar din cauză că cel (cea) care folosea această expresie era prea nervos (nervoasă) pusese un semn de exclamare.
Ajungând elev la liceu, lucrurile au început să se clarifice. Acolo deja expresia se transformase în nu ți-e rușine. Apariția acestei expresii era ca un trofeu al băieților primit din partea fetelor, mai ales când era spus de fete pe acel ton ce aluneca printre cuvinte și se oprea într-o întrebare ce nu avea nevoie de răspuns. Dacă tonul se păstra și pentru rostirea domoală a cuvintelor, măi nerușinatule , deja lucrurile erau clare pentru noi spectatorii. Era ca un fel de confirmare de formare a unui cuplu. Pentru mine era însă un teren pe care nu mă aventurasem niciodată.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s