rolul

Acest blog l-am scris ieri (când e azi) și a apărut azi (când a fost mâine). Nu știu dacă atunci când cineva va citi acest blog afară va mai ploua, pentru că azi e mâine pentru cel de ieri care a scris în acest blog. Mâine, ieri, azi, atunci. Relativismul acestei experiențe de viață mă face să zâmbesc. Mergi pe stradă și ai putea să începi să te întrebi dacă nu cumva Matrix e realitatea și ceea ce trăiești e un film. Dar întrebarea asta nu are răspuns, nu are nevoie de răspuns. Sau altfel spus e acel gen de întrebare la care orice răspuns se potrivește. Mă așez pe o bancă și savurez acest gând până îi dispare gustul (așa cam cum dispare gustul la o gumă de mestecat după un anumit timp). Și când gustul a dispărut îmi dau seama că răspunsul nu mă interesează.

Uit de mine, uit de probleme și dacă aș avea un pahar de plastic din care să beau o cafea aș putea fi o imagine bună într-un film. Paharul dus la buze, gust de cafea pe care spectatorii nu au cum să-l simtă, privirea spre stradă, fără să vadă mașinile ce trec. Dar nu am paharul de cafea, privirea este îndreptată spre un porumbel ce mănâncă dintr-o bucată de covrig aruncată de cineva pe jos.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s