Fragment 1

turnlego_orZilele acestea (re)aranjând hârtiile prin casă am găsit niște foi mai vechi, cu texte ce au o vechime mai mare de 15 de ani. Am făcut mici corecturi, dar am lăsat în ele ceva din parfumul acelor zile.

Azi, un text pe care l-am scris pe la începutul anilor ’90 când în România veneau echipe de formatori, care, în cadrul unor programe europene, ne arătau metode moderne de predare (deși le-am gândit, nu am pus ghilimele la metode moderne). Aveam un prieten, foarte serios, cu un spirit de competiție foarte bine dezvoltat. Ceea ce urmează nu e chiar o descriere, dar reprezintă starea, senzațiile pe care le-am avut în urma acelor cursuri de formare în care ni se explicau conceptele de predare pornind de la un joc de lego.

Acela era un moment din cele pe care Adam ar fi vrut să le uite. Ar fi vrut ca la acea oră să se fi întâmplat ceva și el să nu fie acolo. Nu era frică, ci pur și simplu simțea că îi este rușine. Și, ca și cum această senzație nu ar fi fost de ajuns, mai era și Chiril acolo. Aerul didactic cu care Chiril asculta acel grup de profesori irlandezi, aerul lui Chiril, aer de profesor care nu-și poate spune numele decât dacă are titlul in față, acest aer îl călca pe nervi pe Adam. Pentru Chiril totul nu era decât un motiv pentru a-si manifesta competențele. Deobicei Adam nu încerca să-l contrazică pe Chiril. Orbirea și surzenia lui Chiril în fața criticilor, erau demult pentru Adam un zid de care nu mai încerca să treacă. Profesorii irlandezi tocmai făcuseră echipele și, din fericire, Adam nu era în echipă cu Chiril. Profesorii păreau simpatici, zâmbeau tuturor. Adam era șeful unei echipe, iar Chiril șeful celei de a doua echipe. Acum Adam lăsase colegii să construiască turnul din piese de lego si privea amuzat la Chiril cum își coordona echipa în vederea construirii unui turn cât mai înalt.
– Tu nu lucrezi cu colegii de echipă? îl întrebă deodată unul din profesorii irlandezi.
– Nu, spuse Adam. Am să intevin la momentul oportun. Acum simt nevoia să gândesc.
– La ce te gândești? intrebă profesorul irlandez.
La cât de penibil e totul, gândi Adam, dar spuse:

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s