Dincolo de cioburi, marea

mareaAceasta e o schiță pe care am scris-o când eram in clasa a 12-a. De atunci am mai rescris-o de vreo 2-3 ori. Acum fac doar o transcriere:

Matei se trezi și-și aminti visul: casa ce se sfărâma și prin spărturile din zid se vedea marea. Iar acolo în vis, după ce văzu marea, văzu și că picioarele îi erau afundate în zăpadă. Apoi zăpada începu să se micșoreze din ce în ce mai mult, până ajunse la dimensiunile unei scame de pe covorul din camera sanatoriului. Vuietul furtunii se stingea încet-încet în urechi. Matei privi pe fereastră și-și aminti: ea în cameră, s-au certat, ea a plecat trântind ușa, el a fugit la ușă și a strigat după ea să nu plece. Dar ea plecase. Criza de nervi și încercarea lui , nereușită se pare, de a se. Acel cuvânt nici măcar nu vroia să-l gândească.

Matei se sculă in pat, își puse halatul pe el și ieși afară în grădina sanatoriului. Se așeză pe o bancă si privi aleea.
– Ce faci Mircea? auzi deodată Matei.
Un om chel îl privea zâmbind. Se așeză lângă el pe bancă.
– Dar nu mă cheamă Mircea, spuse Matei.
Omul chel îl privi cu atenție câteva clipe. Apoi zâmbi:
– Ei! Cum adică să nu fii Mircea? Ce nu-l știu eu pe Mircea? … Ia spune, mai bine ce mai face nevastă-mea?

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s