Fragment 7

Sincer, nu știu când am scris acest fragment. Știu că era o idee ce mi-a venit într-o seară, într-o cameră de hotel. Am căutat ceva de scris si am găsit doar acest carnețel verde pe care, odată reîntors acasă, l-am aruncat într-un sertar.

Nu știu când am cunoscut-o pe Mirela. Era acolo, o parte a cunoscuților mei. Genul de cunoștință cu care te saluți pentru ca în următorul minut să nu te mai gândești la ea. Dacă stau să mă gândesc bine prima oară am văzut-o cu Matei, eram pe stradă si Matei venea spre mine însoțit de o femeie. Bună, bună, el e Adam, a zis Matei, ea e Mirela, a continuat el, am dat mâna, ea a zâmbit politicos, eu am schițat un zâmbet care cred că arăta destul de politicos. Apoi, alta dată la o petrecere m-am întâlnit din nou cu Matei si el era din nou cu Mirela. După câteva zile am auzit că Matei se dezdrăgostise de Mirela, dar Mirela nu s-a supărat si atunci am acceptat-o ca o prezență a grupului. O chemam pe la petrecerile noastre pentru că era o tipă drăguță, ea ne chema pe la petrecerile ei pentru că eram băieți de treabă.

Și deodată după acele întâmplări ea … Îmi dau seama că de fapt mulți ar putea să nu știe acele întâmplări, așa că am să încep cu acea prima zi:

Stăteam prin casă, simțindu-mă un pic inutil, într-una din după-amiezele acelea în care nu ai chef de nimic, în care parcă nimic nu poate să înceapă. Așa că atunci că sunetul telefonului a venit ca o eliberare, ca o posibilitatea de a ieși din acea stare.
– Bună, am auzit o voce plăcută în receptor.
– Bună ziua, spun eu serios și prudent.
– Sunt eu, Mirela.
– Aaaa … Bună, am spus eu un pic mai liniștit.
– Mulțumesc spuse ea.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s