Diriga

Am scris postarea de azi pentru că Adam m-a rugat am să mai povestesc un pic din experiența lui ciudată de (re)trăire a vieții de licean. În ultima postare despre această (ciudată) experiență a lui Adam era un parc, o fată frumoasă, o cofetărie unde o altă fată frumoasă aproape plângea.

kentAdam se uită la ceas. Mai avea vreo 10 minute până se termina prima oră. Trebuia să ajungă la liceu. Acolo intrarea elevilor era închisă, iar să intre pe la intrarea profesorilor era prea riscant. Cum de reușeam totuși să mai chiulesc în liceu? se întrebă Adam. Și deodată își aminti de gaura din gard. De fapt era o bucată destul de mare din gard scoasă, în spatele sălii de sport. Ajuns acolo, Adam constată că ținuse bine minte. Gardul era rupt, dar prins cu două sârme astfel încât să nu se poată vedea decât de aproape că gardul era rupt. Adam desfăcu sârmele, intră în curtea liceului, după care prinse gardul rupt cu cele două sârme. Se mai uită odată la ceas. Se sunase de două minute. O porni încet prin curtea liceului. Se uită la panourile de baschet sub care doi băieți băteau o minge încercând să atragă atenția unor fete ce păreau că nu văd mișcările băieților. De fapt se observau unii pe alții. Adam însă nu avea timp de asta. O porni spre scara elevilor. Inima începu să-i bată cu putere. Parcă aș fi în prima zi de liceu, își spuse Adam zâmbind.
– Vezi că a întrebat diriga de tine, îi spuse o fată trecând pe lângă el.
Se uită după ea, dar nu reuși să-și amintească de numele ei. Adam rămase pe hol privind-o.
– Băi, când termini cu radiografia să-mi spui dacă mi-ai adus, auzi Adam deodată o voce în spatele lui.
Adam se întoarse și-l văzu pe Matei. Îl strânse în brațe și-i zise:
– Ce bine îmi pare că te văd, zise Adam.
Matei făcu o grimasă. Câțiva colegi trecând pe lângă ei spuseră: măi nebunaticilor. Matei le transmise calm o înjurătură, după care se întoarse spre Adam:
– Vrei să spui că ai uitat să-mi aduci țigările?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s