Prima zi de

Adam mergea pe trotuar privindu-și pașii. Gândurile deveniseră un fond sonor pentru această imagine:

Pe vremuri îmi plăcea să merg la cursuri festive ca cel de azi. Momentul în care stăteam în fața unei săli pline de studenți și părinți, moment când trebuia să spun lucruri deosebite. Poate și o glumă pentru a mai diminua emoția momentului. Toți zâmbeau, fețe  fericite, discursul construit în minte în timp ce mergeam spre facultate. Astăzi însă simt că acest moment nu-mi mai aparține. Că acest mediu nu mai e al meu. Mi se pare totul atât de formal încât …

Adam oftă. Se opri pe o bancă dintr-o stație. Se uita pe drum de parcă ar fi așteptat să vadă venind cheful, motivul pentru a merge la deschidere. Strada era aproape pustie. Veni un tramvai și Adam își aminti de permisiile din armată când îi plăcea să stea pe o bancă într-o stație să privească tramvaiele ce opreau din când în când. Atunci în armată, în acele permisii, venirea tramvaiului era un eveniment așteptat: Adam se uita la acei oameni care urcau, coborau din tramvai, plini de griji, de gânduri. Acei oameni aveau să meargă seara acasă, în timp ce el, soldatul Adam, avea să fie la unitate.

– Ce faci Adam?
Adam tresări din gânduri și-o văzu pe Anca.
– Stau pe o bancă.
– Nu vii la deschidere? întrebă ea.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s