Picături

Atât de frig afară. Atât de gri de toamna. Continui să scriu, literele cad ca picăturile pe postarea aceasta și formează cuvinte ca niște bălți pe trotuar, ca niște oglinzi pe drum. Știu că deobicei când mă gândesc la o oglindă, îmi imaginez că eu stau în fața oglinzii, că eu mă oglindesc în ea și ea mă oglindește pe mine. Dar pata de apă de pe trotuar nu mă oglindește pe mine. Eu aproape că nici nu exist pentru ea. Bălțile de pe trotuar sunt ca niște ochi care privesc cerul, crengile de copaci, frunzele care cad. Ceea ce văd eu în acel ochi de apă e privirea apei, dorința apei de a reveni la cerul din care a plecat. Așa și în fiecare cuvânt. Când spun/scriu copac nu văd copacul, ci oglinda, oglindirea lui în mintea mea. Când scriu pe acest blog nu scriu ceea ce gândesc, ci scriu despre gândurile care mă gândesc pe mine. Le las să picure și în ochiul de apă privesc, plutesc printre frânturi de imagini, de sunete, de regrete. Pentru că atunci când gândesc un gând nu mă doare gândul ce a trecut, nu mă doare substantivul gând, ci mă doare verbul a trecut. Scriu acestea pentru că, poate, citind mai sus că pluteam, ai fi putut să te întrebi cititorule, de ce apar regretele.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s