Jurnalul de noapte

Până la 13 ani toate povestirile mele existau doar ca sunete, ca litere însoțite în cuvinte și cuvinte care alcătuiau o melodie pe care o spuneam de fiecare dată când cineva mă ruga. Dacă mă duc și mai în urmă, mi-aduc aminte de acele ore în care eram pus in fața clasei să spun povești. Nu-mi plăcea să le citesc colegilor din cărți. Îmi plăcea mai mult să inventez povești.
Apoi într-o vară am fost la Timișoara. Mi-am făcut mulți prieteni acolo și am avut parte de niște zile frumoase. Revenit la București am început să simt dorul acelor zile frumoase. Degeaba îmi spunea bunicul meu că acela fusese un moment unic, că, dacă aș reveni, lucrurile nu s-ar mai repeta (în general lucrurile bune nu se repetă, pentru că atunci nu ar mai fi momente bune, ci doar momente plictisitoare). Am povestit prietenilor din București despre zilele din Timișoara, dar îmi dădeam seama că, la un moment dat au început să se plictisească de acea poveste.
Ideea de jurnal mi-a venit odată într-o librărie. Am văzut un carnețel și mi-am dat seama că aș putea scrie în el lucruri despre ceea ce simțisem la Timișoara. Carnețelul costa doar 5 lei și 65 de bani și puteam să-l pun în orice buzunar, ca să-l am mereu la mine. Am cumpărat carnețelul, l-am pus în buzunar. Deși aveam de gând să scriu în timpul zilei în el, nu am găsit un moment în care să fiu singur să pot scrie în liniște. Așa că, seara, m-am așezat la birou, am deschis carnetul și am vrut să încep să scriu ceva în el.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s