14

Când mă gândesc la 1978 îmi vine în minte un pasaj din Jurnalul lui Mircea Eliade. Într-o însemnare din ’78, M.Eliade povestește cum, la un moment dat, întâlnindu-se cu „un profesor universitar din Transilvania” îl întreabă: Ce speranțe de viitor ai? La care profesorul se uită la băiatul lui de 14 ani și spune: Sper ca atunci când el va avea vârsta mea să poată spera la ceva.

Nu am citit în 1978 acest fragment. De altfel aveam să încep să citesc lucrările lui M. Eliade ceva mai târziu, într-o primăvară. Dar să revin la acel an 1978. În vara acelui an fusesem pentru prima oară la Timișoara și orașul îmi plăcuse foarte mult. Poate din cauza prietenilor, poate din cauză că orașul era altceva decât Bucureștiul (de care mă cam plictisisem). Revenit în București, de dorul acelor zile de la Timișoara, am început să scriu un jurnal. Îl intitulasem  Jurnal de noapte pentru că noaptea, după ce adormeau părinții mei, scriam în el. Am început jurnalul cu amintirile din Timișoara, apoi am început să compar ceea ce mi se întâmpla în București cu ceea ce fusese la Timișoara. În cele din urmă am început să scriu despre ceea ce mi se întâmpla în fiecare zi. Atunci m-am gândit pentru prima oară la faptul că atunci când trăiam anumite lucruri îmi lua o zi întreagă, în timp ce atunci când le scriam, descriam, nu stăteam mai mult de o jumătate de oră.

Anul 1978 a fost anul când mi-am făcut primul act de identitate (pe atunci îi spunea buletin de identitate). Singurul regret a fost că, făcând 14 ani in noiembrie, nu am putut merge cu barca pe lac (pentru a închiria o barcă trebuia să lași gaj buletinul) și că trebuia să aștept până în primăvară pentru a merge cu barca pe lac.

 pentru a citi toată postarea dați un clic aici