revenire

Adam trecea pe lângă fosta lui școală. Nu era pentru prima oară. Mereu, în drumul spre casă trecea pe lângă zidul înalt al școlii, dincolo de care vedea ferestrele claselor. I-ar fi plăcut ca la o fereastră să fi apărut vreun copil, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Acum trecând prin fața intrării văzu poarta deschisă. Se opri nehotărât un pic în dreptul porții și privi în curtea școlii. În cele din urmă Adam se hotărî să intre. În cabina portarului nu era cineva, așa că Adam intră în curtea școlii. Ținea minte acea curte ca fiind mai mare. Acum însă avea impresia că totul, clădirea, curtea, gardurile seamănă cu accesoriile unui castel de pitici (e și ăsta un mod de a simți că am crescut ceva de atunci, își zise Adam). Emoționat, a traversat curtea trecând pe lângă niște copii, căutând instinctiv fețe cunoscute. Normal, nu văzu nici o față cunoscută și vru să iasă în stradă. Când se întoarse dădu cu ochii de paznic.

– Ședința cu părinții a început, zise paznicul.
Adam vru să spună ceva, dar paznicul îi spuse puțin agresiv:
– Doamna dirigintă de la clasa a 6-a s-a dus în clasă. La etajul 2.
Adam o porni spre școală. Urcă la etajul 2 și auzi dintr-o clasă voci. Intră în clasă și spuse:
– Mă scuzați, știți, eu …
Profesoara se uită aspru la el și îi făcu semn să se așeze într-o bancă. Adam se așeză în banca indicată așteptând ca profesoara să termine ce avea de spus. Deodată profesoara se întoarse spre el și-i spuse:
– Sînteți tatăl lui Adam, nu?

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Reclame