A treia oară șapte

Oricât aș dori nu pot continua aceste amintiri. Poate și din cauză că odată cu acel an 1985 lucrurile încep să devină un pic dureroase pentru mine (1985 e anul în care a murit bunicul meu). Dar nu acest sentiment, senzație e ceea ce mă face să mă opresc. Ci faptul că, odată cu apropierea de actualitate, simt cum se ridică un zid între mine și acele amintiri. Simt că, oricât aș forța, cuvintele nu vin, nu se leagă, nu pot reda ceea ce simțeam atunci. Sau poate încă nu am ajuns la vârsta la care să-mi scriu memoriile.

Spun în minte acele vârste despre care aș fi vrut să scriu: 21, 28, 35, 42. Dar gândindu-mă la ele, îmi apar doar ca niște cifre, ca niște tuburi goale de care cuvintele mele se lovesc. Aceste lovituri nu aduc doar un sunet, un zgomot care nu se poate transforma într-o melodie, într-o armonie din care să rezulte o povestire.

 pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri