Discuție cu Adam (XI)

Adam intră brusc în cameră aproape trântind ușa de perete:
– Poți să-mi spui ce e cu tine? aproape că strigă el. Și in primul rând să-mi spui ce e cu acest aproape pe care l-ai agățat de acțiunile mele: ușa aproape trântitâ, vocea aproape țipând.
L-am privit amuzat, dar nu i-am spus nimic pentru că asțeptam să văd ce mai are de gând să spună.
– Nu mai spun nimic, zise Adam. Aștept să văd ce ai tu de spus.
– Cel mult să auzi ce am de spus, că nu cred că jucăm intr-un film subtitrat, i-am zis.
Adam mă privi încruntat ceea ce mă făcu să zâmbesc și mai mult. Apoi am continuat să scriu.
– Păi in primul rând vreau să te întreb ce ai cu mine: nu ai mai vorbit cu mine de multă vreme…
– De pe 17 septembrie, l-am întrerupt eu.
– Nu asta are importanță. Am senzația că te ferești de mine. Sau poate vrei să nu mai scrii despre mine si nu ai curajul să recunoști asta?
Adam și privirea lui întrebătoare se uitau la mine așteptând. Am așteptat și eu câteva minute apoi am spus:
– Nu am nimic cu tine. Există anumite perioade în care nu-mi vine să scriu ceva despre tine. Perioade în care scriu despre mine, despre ceea ce citesc. Și apoi nu a trecut atât de mult de când am scris despre tine și Matei.
– Prostia aia cu televizorul! izbucni Adam. Știi că mă enervează să mă uit la televizor si m-ai pus în lumea aia în care …
– Te-am pus in fața temerilor tale. Știi, în 1984 fiecărui personaj i se căutau punctele slabe, temerile pentru ca acestea să fie speculate de „Big brother”.
– Te referi la romanul 1984 sau la anul 1984? întrebă Adam zâmbind.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici

Anunțuri