După-amiaza lui Olga

– Pa dragă. Ne mai vedem, zise Violeta.
– Da, dragă. Te sun eu, spuse Olga zâmbind.
Olga se mai uită un timp după Violeta. Când aceasta se sui în maşină, Olga îi mai făcu odată cu mâna. Când maşina Violetei fu destul de departe, zâmbetul Olgăi se şterse şi se transformă într-o grimasă. Olga era nervoasă. Era nervoasă pe Violeta, era nervoasă pe mașina Violetei, era nervoasă pe vremea de afară. Cel mai mult, însă era nervoasă pe Chiril. „De ce m-oi fi încurcat cu el? Ce mi-o fi trebuit?”. Olga făcu semn unui taxi, dar acesta nu opri. „Păi da”, continuă ea în gând, „că amărâtul ăla nici măcar o mașină nu mi-a putut lua. Să ajung să mă rog de toți taximetriștii să mă ducă acasă.” Olga ajunse în stația de taxi-uri și se sui în primul taxi. Mereu se așeza pe locurile din spate pentru a fi cât mai departe de șofer. Șoferul se întoarse spre ea. Atunci Olga văzu ca era un băiat drăguț. „Ce ochi frumoși are și …”
– Unde? întrebă șoferul.
Olga îl privi de parcă s-ar fi mirat că un șofer poate vorbi. Apoi ea scutură din cap și spuse adresa.
– Pe unde doriți să vă duc? întrebă șoferul în timp ce porni motorul.
„La cum arăți…”, gândi Olga. „Am înnebunit”, își zise ea. La gândul ăsta ea zâmbi.
– Deci aveți vreun traseu pe care-l doriți? mai întrebă odată șoferul de taxi.
– Un traseu cât mai scurt, zise Olga serioasă.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici