Banca din parc

De dimineaţă, de când plecase de acasă, ştia că nu ar fi trebuit să treacă prin parc. Și poate nu ar fi ajuns în parc dacă ar fi avut puterea să nu coboare din autobuz când acesta ajunsese în staţia de lângă parc. Adam coborîse din autobuz și încerca să găsescă un impuls pentru a se sui în alt autobuz. Orice autobuz, numai să nu fie acolo.
– Domnu’, domnu’, auzi Adam în spatele lui, dar nu se întoarse.
– Domnu’, domnu’, auzi Adam mai aproape, dacă sunteţi de aici vă rog să mă ajutaţi.
Adam vru să se întoarcă spre cel ce strigase la el şi să-i spună că nu are nici un ban.
-Domnu’, domnu’, auzi din nou, nu vreau să vă cer bani.
Adam se opri şi privi spre cel care îl strigase. Era un om în vârstă, cu un costum gri peste care pusese un palton. Poate pălăria de pe capul bătrânului părea un pic cam nelalocul ei.
– Caut un spital, spuse bătrânul. Mi-a zis cineva că dacă iau autobuzul şi cobor aici am să găsesc spitalul de lângă parc.
– E lângă parc, dar pe partea cealaltă, zise Adam. Haideţi că vă duc eu până acolo.
Abia după ce spuse acestea, Adam îşi dădu seama că urma să traverseze parcul, să treacă pe acolo. Evitase de multe ori să treacă prin acel loc, pe lângă acea bancă.
– Vă mulțumesc domnu’. Sunteți drăguț, Rar mai găsești în ziua de azi oameni care să te ajute dezinteresat.
Bătrânul se pornise pe vorbit și părea că nimic nu o să-l oprească. Când ajunseră în dreptul acelei bănci, Adam îi zis bătrânului:
– Nu ați vrea să ne așezăm un pic pe bancă?
Bătrânul se opri și-l privi un pic mirat pe Adam. Apoi bătrânul îi zâmbi.
– Desigur. Chiar vroiam să vă rog să ne oprim un pic, deoarece mă simt cam obosit.
Se așezară pe bancă și, deși Adam nu se așteptase, bătrânul tăcu. În fața lor se întindea lacul. Undeva în stânga se vedea spitalul. Bătrânul întoarse capul spre spital și întrebă:
– Acolo e?
– Spitalul?… Da, acolo este, zise Adam privind lacul.

 pentru a citi toată postarea dați un clic aici