La birou

Ţin minte această expresie ce apărea atunci când cineva întreba unde e tata. Răspunsul venea aproape automat: la birou. Acest la birou ajunsese să reprezinte pentru mine un loc minunat, de neatins. Poate de aceea când ajung, acum, eu însumi la birou, deschid uşa având un zâmbet pe buze. Intru în birou, privesc prin încăpere, nimic schimbat. Mă aşez pe scaun, deschid computerul. Privesc la ceas şi văd că mai am vreo 30 de minute până începe seminarul. Adică mai am vreo 25 de minute până voi porni spre sala de seminar. Am un computer lent la birou, dar asta nu mă deranjează: până se deschide am timp să privesc pe fereastră, e o toamnă frumoasă (poate un pic prea călduroasă).  Ceva mai departe se văd nişte case. Păsări trec pe cer. Le privesc şi o întrebare îmi vine în minte: oare cerul nu începe imediat deasupra pământului? Dau un clic pe Google Chrome şi până se deschide am timp să-mi dau seama că nu ar fi incorect să spun, în condiţiile definiţiei anterioare, că merg prin cer până acasă. Cel mai mult îmi plăcea să merg prin ceaţă: aveam senzaţia că merg prin nori. Poate de asta îmi spunea mama că sunt cu capul în nori. S-a deschis şi browserul. Dau un clic pe yahoo să văd ce email-uri am mai primit. Nu apuc să văd pentru că cineva bate la uşă. Intră, strig şi pe uşă intră două fete ce-mi zâmbesc suav. Le privesc mirat şi mă aştept să-şi dea seama că au greşit uşa. Dar una din ele îmi zice:
– Ştim cât sunteţi de stresat aşa că am venit să vă ajutăm.
O privesc un pic neliniştit neştiind unde vrea să ajungă.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici