Tristețea spectacolului

Nu credeam că voi ajunge în situația în care la un spectacol de teatru lumea să râdă în jurul meu și acest lucru să mă întristeze. Poate pentru că fac parte din acei oameni care cumpără un telefon mobil (doar) pentru a suna sau a fi sunat de anumite persoane. Pentru fotografii prefer un aparat foto. De aceea când m-am dus să văd „Revizorul” lui Gogol, nu vroiam să văd spectacol de circ (îi rog pe artiștii de circ să mă ierte dacă i-am ofensat prin această remarcă). Cred că cei care au gândit această piesă au dorit să facă întoarcă pe dos cerințele lui Gogol legate de modul în care ar fi trebuit să fie jucată această piesă: „Mai mult ca orice, actorul trebuie să se ferească de a cădea în caricatură. Până şi în rolurile cele mai mici, nu trebuie să fie nimic trivial, nici exagerat. Dimpotrivă, actorul trebuie să caute cu deosebire a fi mai simplu, mai modest şi mai nobil chiar decât ar fi în realitate persoana pe care o reprezintă. Cu cât mai puţin se va gândi actorul să fie comic şi să-i facă pe ceilalţi să râdă, cu atât mai mult va ieşi la iveală comicul rolului pe care îl interpretează. Comicul va ieşi în evidenţă de la sine, tocmai prin seriozitatea cu care îşi vede de ocupaţia lui fiecare personaj al comediei.” Căci dacă ar fi să descriu ceea ce am văzut la Teatrul Național ar fi suficient să transform afirmațiile în negații și negațiile în afirmații în textul de mai sus.

Lucrul mi se pare cu atât mai de neînțeles având în vedere că, ceva timp înainte, am văzut la ARCUB „Însemnările unui nebun” în regia aceluiași regizor, piesă jucată foarte bine, piesă care mi-a lăsat o impresie foarte bună.

pentru a citi toată postarea dați un clic aici