Jocul din oglindă (din „Oglinda”)

Pentru că mai doar un exemplar din prima mea carte „Oglinda” am să pun o parte din schițele de acolo în următoarele postări. Astăzi „Jocul din oglindă”:
1.

Eva şi Adam stăteau unul lîngă altul şi pentru că nu aveau ce să-şi zică, se uitau în oglindă.

2.

De fapt, ajunsă aici îmi dau seama că mi-ar fi plăcut să fi plecat atunci. Mă simt vinovată, de două ori vinovată, orice greşeală mi se pare mai mică decît această vină.
Dincolo de toate acestea un băiat. Izgonirea începuse din ziua aceea, mă dezbrăcam încet gîndind o s-o fac, o s-o fac, apoi totul se umplu de parfumul fructului ce mi se dăruia şi voi încerca să-l opresc mai tîrziu, mult prea tîrziu. Şi atunci mult prea tîrziu i-am zis şi el a pus cartea în plasă. N-o să mai ştie la ce pagină a rămas, am gîndit. Adam tăcea privindu-mă. Într-un tîrziu mi-a zis să mergem să bem o cafea şi eu am zis că nu pot.
Deodată am simţit cum totul se-ndepărtează de mine, aşa ca şi cum aş fi la film. Aş vrea să sting televizorul, filmul ăsta mă enervează, am mereu impresia că eu sînt acolo în film, unul din personajele principale. Nu pot, spune personajul principal feminin, am şi altceva de făcut.
– Ce mai ai de făcut acum cînd eşti gravidă?
Mă trezesc. Adam a spus cuvinte şi cuvintele astea mă dor. Poate ar trebui să-i dau o palmă, dar regizorul nu mi-a lăsat nici o indicaţie în sensul ăsta. Îmi dau seama: acum sîntem cu adevărat izgoniţi, purtam o vină, Eva e de două ori vinovată şi orice făcusem pînă atunci nu era mai rău ca ceea ce am făcut.
– Ar trebui să plec, am zis dar nu am plecat.
M-a apucat de braţ, dar m-am smuls din mîna lui. S-a uitat jenat la mine apoi s-a uitat în jur să vadă dacă cineva urmărise scena. Am mai tăcut un timp, după care i-am zis:
– Hai să mergem să bem cafeaua aia.
Şi el n-a mai zis nimic.

postarea integrală poate fi citită aici

Reclame